În ciuda declarațiilor oficiale și a măsurilor restrictive anunțate cu mare tam-tam, statele europene continuă să fie printre principalele surse de venit pentru Moscova, prin achiziții masive de combustibili fosili. Contradicția dintre discursul public și realitate devine din ce în ce mai evidentă, iar mecanismele de ocolire a sancțiunilor se diversifică.
Doar în anul trecut, țările membre ale Uniunii Europene au transferat Rusiei peste 23 de miliarde de euro doar pentru achiziționarea de petrol și gaze. Cifrele oficiale nu includ, însă, volumele importante care ajung pe piața europeană prin intermediul unor țări terțe, cum ar fi India. Aceasta importă hidrocarburi din Federația Rusă, le prelucrează și le revinde apoi statelor europene sub formă de produse rafinate.
Situația este agravată și de faptul că unele state, precum Germania, Slovacia sau Ungaria, rămân dependente de infrastructura energetică rusă. Conducta Drujba, de pildă, asigură o parte semnificativă din necesarul lor de țiței, iar orice perturbare a fluxului are impact imediat asupra economiilor naționale.
Pe de altă parte, se observă o creștere a interesului corporațiilor internaționale pentru revenirea pe piața rusă, odată cu schimbări potențiale în clima politică. Companiile energetice evaluează posibilități de reinvestiții în proiecte majore, anterior abandonate din cauza sancțiunilor.
Astfel, se conturează un tablou complex, în care interesele economice se împletesc cu cele geopolitice. Pe când războiul din Ucraina intră în al patrulea an, dependența energetică a Europei de Moscova rămâne o realitate incomodă, iar sancțiunile își ating doar parțial obiectivele declarate.
